Fabian Bucur

Sunt absolvent al Facultății de Kinetoterapie din cadrul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București în anul 2021, cu un master în Recuperare și Reeducare Motrică și Somato-Funcțională. Fac parte din echipa de Recuperare Medicală a Spitalului Monza din anul 2023, unde am acumulat experiență în recuperarea cardiovasculară, respiratorie, neurologică, neurochirurgicală și ortopedică. În cadrul echipei contribui activ la refacerea funcțională a pacienților postoperator, inclusiv în cadrul secției de terapie intensivă, acolo unde intervenția promptă și atentă este esențială pentru evoluția pacientului. Pe parcursul formării mele profesionale, am urmat numeroase cursuri de specializare, printre care și unul dedicat tehnicii „Dry Needling”, o metodă avansată utilizată în terapia durerii și a disfuncțiilor musculo-scheletale. Sunt o persoană empatică, atentă la nevoile celor din jur, iar scopul meu este să ajut pacienții să se simtă mai bine, atât fizic cât și emoțional. Focusul meu este binele pacientului – fiecare zi în profesia mea începe și se termină cu această misiune.
Programează o consultație

Educație și experiență profesională

Studii și pregătire academică
Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București - Recuperare și Reeducare Motrică și Somato-Funcțională
Experiență profesională
Kinetoterapeut